Istoria gării din Deva este, în esență, povestea felului în care un oraș își construiește – sau își pierde – reperele. De la prima clădire ridicată în secolul al XIX-lea, până la demolările recente, gara a reflectat mereu deciziile politice și economice luate deasupra capului comunității.

Primul capitol: sosirea trenului la Deva în 1868

Legătura feroviară care a schimbat istoria orașului a început cu linia Arad–Alba Iulia, realizată de „Societatea de căi ferate din regiunea Tisei”, companie privată din Ungaria, care a preluat lucrările în 1866. Pe acest traseu au apărut gările și depourile ce marcau intrarea Transilvaniei în epoca transportului modern.

În august 1868, linia ajunge la Deva, iar data de 21 august 1868 intră în istoria locală: primul tren de călători, tractat de locomotiva „Partos”, parcurge distanța de la Arad la Deva. Călătoria începe dimineața, la ora 9, din Arad, și se încheie în jurul orei 13, în noua gară a Devei, împodobită atunci cu flori și drapele. Pentru un oraș care nu mai văzuse așa ceva, apariția trenului a fost mai mult decât un eveniment tehnic: a fost un spectacol și un șoc cultural.

Clădirea gării din Deva făcea parte dintr-o serie de imobile proiectate după modelul imperial al vremii. Stațiile considerate importante pe linie – precum Deva, Orăștie, Radna sau Săvârșin – au primit construcții cu etaj, săli de așteptare spațioase și fațade elegante, înrudite ca tipologie cu alte gări din rețeaua aceleiași companii feroviare.

O arhitectură de epocă, pierdută prin demolare

Gara veche din Deva, construită din cărămidă, era reprezentativă pentru ceea ce însemna, la mijlocul secolului al XIX-lea, o clădire de cale ferată de rang important în Transilvania. Din perspectiva patrimoniului, ea era înrudită cu gările istorice păstrate astăzi la Vințu de Jos sau Orăștie.

Deși a traversat fără intervenții majore perioada postbelică, clădirea nu a beneficiat, potrivit datelor istorice, de reparații substanțiale între 1868 și anii ’80. Chiar și așa, ea a rămas funcțională până când a intrat în coliziune cu „marile proiecte” ale comunismului târziu.

Anii ’80: „reabilitarea” care a însemnat, de fapt, demolare

La începutul anilor 1980, în contextul lucrărilor la calea ferată Deva–Brad – linie menită să lege Crișana de Transilvania prin zona Zarandului, proiect început încă din perioada Imperiului și continuat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – conducerea comunistă a județului Hunedoara decide că Deva „merită” o gară nouă.

Clădirea veche, de epocă austro-ungară, trebuia să fie înlocuită cu una „modernă”. Deși autoritățile centrale nu au aprobat explicit demolarea gării istorice, la nivel local s-a găsit o formulă administrativă: proiectul a fost prezentat ca o simplă „reabilitare”. În realitate, aceasta a însemnat dărâmarea vechii gări și ridicarea unei construcții noi pe aceeași fundație.

Noua clădire, finalizată în 1988, odată cu inaugurarea oficială a liniei Deva–Brad, era încărcată de beton, travertin și marmură. În acei ani, gara din Deva ajunge să fie considerată una dintre cele mai impunătoare din țară, cel puțin ca aparență. Problema majoră era, însă, ascunsă la bază: imobilul masiv a fost înălțat pe structura și fundația vechii clădiri de cărămidă, fără să se țină seama suficient de diferența de greutate și de cerințele de rezistență.

După 1990: fisuri, restricții și spații închise

Către sfârșitul anilor ’90, specialiștii CFR constată că structura gării din Deva are probleme serioase. Din motive de siguranță, etajul este închis pentru public, iar activitatea se restrânge la parter, unde rămân funcționale casele de bilete și câteva spații necesare operării zilnice.

Mai multe spații comerciale care animau clădirea – inclusiv un magazin foarte cunoscut la acea vreme – își încetează activitatea. Pentru locuitorii Devei, gara începe să devină, treptat, un loc tot mai puțin prietenos, cu zone inaccesibile și cu un aer de clădire „obosită”, deși nu trecuse decât un deceniu de la inaugurarea ei.

Proiectele europene și momentul zero pentru gara din Deva

În anii recenți, CFR a inclus magistrala 200 Arad–Simeria într-un proiect amplu, cu finanțare europeană, pentru modernizarea infrastructurii feroviare. Programul nu a vizat doar liniile, ci și clădirile de gară de pe traseu, care au fost reabilitate și puse în valoare ca spații publice moderne.

Aproape toate stațiile de pe această rută au beneficiat de lucrări de renovare. Excepția notabilă: gara din Deva. Studiile tehnice au arătat că structura de rezistență a actualei clădiri este prea slăbită pentru a suporta o reabilitare clasică. Concluzia a fost radicală: imobilul trebuia desființat.

Astăzi, în locul clădirii care a dominat decenii la rând zona de lângă calea ferată, devații văd doar un morman de moloz. Imaginea e cu atât mai puternică dacă o comparăm cu fotografiile istorice: gara elegantă din 1868, imaginile din 1940 sau diafilmul color din anii ’60 – toate surprind un reper urban care, între timp, a dispărut.

Ce înseamnă asta pentru Deva, azi?

Povestea gării din Deva este un rezumat, în miniatură, al felului în care deciziile politice, presiunile economice și lipsa de grijă pentru patrimoniu pot schimba radical chipul unui oraș.

• Prima gară, ridicată odată cu pătrunderea căii ferate în Transilvania, era un simbol al modernizării și al legăturii Devei cu restul regiunii.
• Clădirea comunistă din anii ’80, construită pe o fundație gândită pentru altceva, a sacrificat moștenirea arhitecturală pentru o imagine de moment.
• Demolarea de acum, determinată de problemele de rezistență, lasă orașul fără un reper istoric esențial și fără, deocamdată, o soluție clară pentru viitor.

În timp ce orașe precum Orăștie au reușit să își păstreze gările istorice și să le valorifice, Deva se confruntă, în 2026, cu o „gaură” simbolică în propria memorie urbană.

Un semnal pentru viitorul orașului

Pentru cititorii din Deva, această „trilogie” a gării – de la clădirea imperială din 1868, la construcția masivă din 1988 și până la demolarea recentă – ar trebui să fie și un avertisment. Odată distrus, un monument nu mai poate fi adus înapoi, indiferent câte proiecte noi se fac în loc.

Viitoarea gară a Devei, oricum va arăta ea, va trebui să recâștige încrederea comunității și să ofere nu doar funcționalitate, ci și identitate. Iar discuția despre cum ar trebui să arate acest nou reper urban – modern, sigur, dar și ancorat în istoria locului – este una care merită purtată acum, azi în Deva, cât încă se mai poate decide ce fel de oraș vrem să transmitem generațiilor următoare.