Tinerețea lui Milu a fost marcată de pasiuni diverse, cum ar fi fotbalul și muzica italiană, pe care o interpreta ca un artist al festivalului San Remo. Prezența sa debordantă și îmbrăcămintea sa elegantă atrăgeau privirile studenților, soțiilor și mamelor. De asemenea, Milu era o persoană organizată, având obiceiul de a redacta zilnic o listă cu activitățile de îndeplinit, notează ceea ce astăzi numim un „to do list”, scris de mână pe o foaie de carnețel.

Originar din Transilvania, a devenit senator pe listele PAC, pe care el însuși o caracteriza ca fiind „un partid al intelectualilor”, chiar dacă el era un medic veterinar. L-au înconjurat nume de marcă, precum Nicolae Manolescu, Emil Constantinescu și Ana Blandiana, cu care împărtășea mândria profesională.

Pe cale socială, Milu se făcea remarcat prin umorul său, spunând bancuri despre ardeleni și minorități, cântând cu o pasiune care atrăgea privirile și anunțând sprijin tuturor celor care se adresau lui. Cu lista sa actualizată de sarcini, reușea să demonstreze angajamentul său. Deși susținea că „fiecare popor are liderii pe care îi merită”, el afirma că cei aleși sunt o reflectare a caracterului și educației celor care îi votează.

O dată, l-am provocat să își demonstreze convingerile. „Ține un discurs electoral”, i-am spus, „încercând să îi convingi să te voteze!”. Surâzând, cu un pahar de vin în față, a început să adreseze un public imaginar cu o pasiune plină de forță, evocând figura unui Avram Iancu contemporan. „Fraților, v-ați săturat să alegeți hoți care nu fac altceva decât să fure pentru ei? Cum să votați pe cineva care nu e în stare să se bucure de viață?” spunea el, învăluindu-și cuvintele în amintiri din tinerețea sa, terminând cu un apel puternic la responsabilitate.

Îmi imaginam cum publicul reacționează, încurajându-l cu aplauze să continue. Apoi a întors discursul: „Dacă doriți să mă votați, nu puneți ștampila pe mine…”. Mi s-a părut că dorea să facă o referință la trucul lui Spirache Necșulescu din „Titanic Vals”, dar s-a oprit, continuând cu sinceritate: „Dacă aveți în minte chestiuni clare, nu mă votați pe mine, ci pe Nicky Manolescu, un intelectual autentic. Eu, ca dintre voi, vă promit, dar dacă și el vă dezamăgește, hai să îl dăm jos”.

Revizuind amintirile despre Milu, fostul senator din Alba, mă întreb dacă ideea de „chip și asemănare” rezistă. Este greu de spus, mai ales dacă ne uităm în jur! Suntem oare un popor fericit, dar disciplinat, sau doar niște masochiști care plâng după conducători care au fost îndepărtați? Cât de bine ne reprezentăm identitatea când ne plângem de cei care primesc ajutoare, dar nu ne îngrijim de cei care contribuie?

Unii ar putea susține că societatea s-a schimbat. Ignoranța, cinismul și egoismul se simt tot mai mult în alegerile noastre. „Ce ai face în locul lor? Nu ai profita, nu ai înșela?” Iar alegerile noastre duc acum la o politică în care cei numiți la conducere amplifică deficiențele deja existente, iar noi ne lamentăm.

Milu a ocupat un post respectat, având rolul de chestor al senatului și purtând un pistol în mod legal. Corneliu Vadim Tudor, un alt senator, era cunoscut pentru atacurile sale dure. Pentru a-l calma, Milu s-a apropiat de el, spunând: „Ești înțelept, dar trebuie să te potolești, altfel mă văd nevoit să te rănesc. Eu, cel puțin, am lipsit de riscuri…”. Deși nu au devenit prieteni, Milu a afirmat ulterior că s-au respectat reciproc.

Important de reținut

Povestea lui Milu Negruțiu merge dincolo de figura unui politician; ea ne provoacă să ne gândim asupra alegerilor noastre ca societate. Mesajul său rămâne pertinent, îndemnându-ne să reflectăm la trecutul și viitorul nostru ca națiune, pentru a evita să repetăm greșelile și a ne asuma responsabilitatea pentru deciziile pe care le luăm.