Un comentariu publicat la 12 februarie 2026, semnat de Ioan Vieru, analizează modul în care criza economică afectează cultura și arată că problemele de azi își au originea în felul în care statul a controlat și finanțat cultura timp de decenii.

Pentru cititorii din Deva și Hunedoara, textul este relevant pentru că atinge direct tema funcționării teatrelor, instituțiilor culturale și a creatorilor într-un sistem în care statul rămâne principalul finanțator și, în același timp, un administrator ineficient.

Cum a fost folosită cultura în perioada socialistă

În perioada socialistă, cultura a fost legată strâns de puterea politică. Finanțarea era dependentă de rolul propagandistic al actului cultural, iar repertoriul – chiar și atunci când era valoros – era pus în slujba ideologiei oficiale.

Scriitori, dramaturgi, pictori sau muzicieni erau controlați, selectați și folosiți pentru a oferi legitimitate regimului, nu pentru valoarea lor artistică în sine. Această abordare a creat o viziune despre cultură în care statul deține monopolul asupra finanțării și direcțiilor majore.

După 1990: vechi reflexe într-un context nou

După anul 1990, această moștenire nu a dispărut. Modul de a înțelege cultura și rolul statului în cultură a continuat să influențeze deciziile publice.

Conducerea culturală de la începutul anilor ’90, ilustrată prin exemplul ministrului Andrei Pleșu, a încercat să introducă reforme. Totuși, sistemul a revenit rapid la forme de control și legitimare instituțională, preluând structuri economice și administrative care nu se mai potrivesc cu un stat democratic.

Consecințele se văd și astăzi:

• nu există rețele dezvoltate de agenți literari sau agenți în alte domenii culturale;
• sistemul editorial nu funcționează sustenabil;
• alte segmente ale pieței culturale sunt slab dezvoltate.

În schimb, funcționează un mecanism de bugetare a unor instituții clar stabilite, care devin vizibile tocmai pentru că sunt foarte mult finanțate din bani publici. Acest tip de finanțare continuă modelul sovietic și frânează apariția unei culturi autonome și competitive.

Cine este titularul de drept al culturii: statul sau creatorii?

Textul insistă că, în esență, cultura este domeniul creatorilor, nu al statului. Atunci când statul acordă unor entități sau categorii de persoane finanțări provenite din bugetul public, în forme considerate neconstituționale și ilegale, se creează condițiile pentru apariția unei posibile dictaturi.

Cultura vie și liberă își definește singură identitatea, specificul și autenticitatea, în condiții de libertate și asumare a actului creator.

Autonomia actului cultural și limitele intervenției statului

Actul cultural nu poate fi „garantat” din exterior. El se susține prin propria autonomie, prin valoarea artistică și prin asumarea internă a creatorilor. Nici în regimul comunist, când statul controla direct cultura, nu exista o garanție reală a valorii, iar în prezent statul nu mai poate și nu are dreptul să controleze conținutul actului cultural.

Chiar dacă statul ar avea rol de sponsor, acesta nu poate condiționa sau subordona activitatea culturală.

În logica articolului:

• statul nu mai are nevoie de propagandă;
• nu poate fi obligat să întrețină financiar, fără condiții, entități culturale;
• sprijinul public ar trebui limitat la proiecte clare, bine definite și evaluate după criterii profesionale transparente.

Finanțarea acordată doar pe baza numelui sau a meritelor personale ale unor creatori, fără criterii clare și publice, duce la situații apreciate ca ilegale și discutabile din punct de vedere constituțional.

De ce este nevoie de o schimbare legislativă

Ieșirea din criza actuală este legată de o schimbare de cadru legal. Articolul susține că:

• cultura trebuie „redată” complet spațiului democratic;
• statul trebuie să se retragă, în cea mai mare parte, din finanțarea și controlul direct al culturii;
• instituțiile culturale mari, cum sunt teatrele naționale, pot primi sponsorizări private, fără a fi ținute sub o tutelă rigidă a statului sau dependențe totale de bugetul public.

Este necesară o legislație care:

• scoate statul din ecuația finanțării directe și permanente;
• creează condiții prin care mediul privat să poată susține cultura;
• recunoaște faptul că statul s-a dovedit incapabil să gestioneze corect și legal finanțarea culturală.

Nemulțumirile din interiorul breslei culturale

Autorul observă că mulți dintre cei care activează în cultură, atunci când cer drepturi, trec cu vederea necesitatea unei reforme profunde. O parte dintre revendicări se referă la lucruri care, în condițiile actuale, nu mai sunt realizabile.

Profesioniștii din domeniu sunt chemați să funcționeze cu adevărat liber, în condiții democratice, iar creatorii autentici să își asume autonomia, odată cu rolul și identitatea lor artistică.

Ministerul Culturii – o structură de tip vechi

Instituțiile de cultură nu mai pot funcționa pe modelul subvenției integrale. Ministerul Culturii, așa cum există în prezent, este descris ca o „relicvă” a regimului comunist:

• o structură mare, birocratică;
• fără capacitatea de a gestiona eficient proiectele culturale de azi.

O variantă propusă este transformarea ministerului într-o agenție guvernamentală mai mică, cu rol concentrat pe:

• protejarea și controlul monumentelor;
• evaluarea proiectelor culturale.

Această transformare ar corespunde mai bine unui model în care cultura funcționează într-o „economie liberă” – inclusiv la nivel local, în orașe ca Deva, unde instituțiile culturale caută tot mai mult parteneriate și sponsori.

Cultura ca sistem autonom și competitiv

În viziunea articolului, cultura trebuie să își asigure resursele prin:

• funcționare pe piața liberă;
• atragerea de sponsorizări private;
• stabilirea unor standarde profesionale clare, transparente și competitive.

Statul ar putea interveni doar punctual, pentru anumite proiecte, nu pentru a susține permanent și necondiționat structuri centralizate.

Persistența unui model de finanțare continuă, fără criterii și fără responsabilizare, este pusă în legătură cu „bolșevismul cultural” al trecutului și este văzută ca un obstacol major în calea dezvoltării unei culturi:

• libere,
• profesioniste,
• sustenabile pe termen lung.

Relevanță pentru Deva și Hunedoara

Pentru mediul cultural din Deva – teatre, trupe independente, edituri mici, organizații non-profit – ideile din acest comentariu ating chestiuni practice:

• dependența de bugetele publice locale sau județene;
• lipsa unei piețe culturale bine dezvoltate;
• nevoia de parteneriate cu mediul privat;
• presiunea de a demonstra valoarea prin proiecte concrete, nu prin statut sau funcții.

Articolul pune în discuție un model de cultură în care inițiativa și responsabilitatea se mută de la stat către creatori și comunitate, inclusiv la nivel local.