Peiu subliniază că România promovează simultan o serie de inițiative energetice, inclusiv nucleare, pe gaz, hidro cu pompaj și surse regenerabile, dar fără o strategie bine definită și fără evaluări realiste ale costurilor și capacității financiare a statului.

„Proiectul mini-reactoarelor nucleare de la Doicești este o ocazie de a scoate în evidență neajunsurile și lipsa de cunoștințe în sfera de conducere. Simplificările politice exprimte de PSD și PNL–USR nu reflectă realitatea: PSD susține că inițiativa ar reprezenta o metodă eficace de obținere a suportului americanilor, pe când PNL–USR o consideră o pierdere colosală. Ambele perspective nu sunt corecte,” afirmă Peiu.

Analizând situația, se observă că PNL–USR a decis, iar PSD a acceptat fără ezitare, să renunțe la centralele pe cărbune și la o parte din centralele pe gaz sub pretextul unei decarbonizări care nu era necesară. Diverse proiecte au fost prezentate ca soluții pentru înlocuirea capacităților energetice închise (între 1500 MW - 2000 MW), incluzând centrale pe gaz la Mintia, Turceni și Ișalnița (cu o putere netă combinată de aproximativ 3000 MW), două re-reactoare la Cernavodă (1400 MW), centrala pe gaz de la Iernut (430 MW), un grup de mini-reactoare nucleare (SMR) la Doicești (462 MW), precum și hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (Tarnița-Lăpuștești, Bicaz și Porțile de Fier, totalizând cam 2000 MW), adăugând și parcuri fotovoltaice și eoliene numeroase (peste 5000 MW).

Guvernarea PSD-PNL-UDMR-USR a dovedit o absență totală de viziune și strategie, investind fără un plan coerent resursele financiare ale țării. Consecințele sunt vizibile prin proiecte suspendate și prin prețul ridicat al energiei electrice, care se află printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Singurul proiect cu șanse de finalizare este centrala pe gaz de la Mintia, în prima etapă având o capacitate de 750 MW.

Referitor la mini-reactoarele nucleare de la Doicești, câteva aspecte esențiale merită menționate:

1. România are nevoie de centrale nucleare în mixul său energetic.
2. Costul investiției de la Doicești este cel mai ridicat dintre toate metodele de producție electrică, estimat la aproximativ 15 milioane USD/MW sau 7 miliarde USD în total. Comparativ, cele două re-reactoare noi de la Cernavodă costă aproximativ 5 milioane USD/MW, totalizând tot 7 miliarde USD, dar având de trei ori mai multă capacitate; de asemenea, există o disponibilitate limitată de producători pentru aceste re-reactoare, care sunt tehnologii abandonate, existente doar în Canada, China, Argentina, Pakistan și România.
3. Costul hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj este de aproximativ 1 milion USD/MW, ceea ce totalizează 2 miliarde USD, similar cu costurile centralelor pe gaz.
4. În prezent, nu există pe plan mondial, în exploatare comercială, niciun mini-reactor nuclear, cu excepția unui exemplu din Rusia, ceea ce face ca această tehnologie să fie considerată încă experimentală.
5. La Doicești, compania NuScale ar urma să instaleze primul exemplu de mini-reactor nuclear, ceea ce îl face de asemenea cel mai costisitor. În total, la această locație ar trebui instalate 7 mini-reactoare.

De ce este considerată o problemă majoră această situație? Din cauza neremarcatizării discuției pe baza celor două puncte centrale ce influențează deciziile:

• Costul nivelat al energiei (LCOE) reprezintă standardul de evaluare a diferitelor tehnologii energetice; din această dimensiune, energia nucleară este mai accesibilă decât energia solară sau eoliană și comparabilă cu cea generată prin cărbune/gaz.
• Capacitatea financiară a României este limitată, ceea ce nu susține un număr mare de proiecte.

În concluzie, o evaluare obiectivă sugerează că România ar trebui să aleagă între construirea centralei de la Doicești și cele două re-reactoare noi de la Cernavodă. Proiectul de la Doicești se bazează pe o tehnologie care nu există încă, dar are potențialul de a se dezvolta, în timp ce la Cernavodă, utilizarea unui produs rar, cu un singur producător canadian, care nu mai este utilizat din 2007 și reprezintă o tehnologie învechită, este impusă. Astfel, opțiunile disponibile nu sunt viabile, iar fiecare alegere a fost influențată de lipsa de profesionalism și politizarea excesivă a acestui domeniu.

O abordare corectă ar consta în dezvoltarea centralelor pe gaze și amplierea hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj, așteptând o perioadă de cel puțin cinci ani înainte de a demara proiectul de la Doicești.

De reținut

Este crucial ca România să își clarifice direcția energetică pentru a asigura stabilitatea și accesibilitatea energiei electrice pe termen lung.