Recent, un comitet tehnic din cadrul Organizației Națiunilor Unite a evaluat, în mai 2026, proiecția de încălzire globală estimată la aproximativ 4,5 grade Celsius pentru anul 2100, considerând-o improbabilă și nerealistă. Această actualizare a fost realizată de către grupul ScenarioMIP, parte a Panelului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC), care a dezvoltat un nou set de scenarii pentru a corecta estimarea anterior propusă.

Declarația că proiecția inițială a devenit improbabilă în secolul XXI a fost formulată de specialiști din curentul majoritar al științei, nu de așa-numiți „conspiraționiști” sau „negaționiști climatici”. Aceștia au subliniat că scenariul original a fost construit intenționat ca un „worst case scenario” (cel mai rău scenariu) și nu ca o predicție destinat să devină o normalitate. Aceasta recunoaștere sugerează că o exagerare conștientă a caracterizat elaborarea sa din start.

În ultimele 15 ani, estimările legate de un avans de aproximativ 4,5 grade ale temperaturilor globale au stat la baza mai multor politici economice și fiscale, având un impact semnificativ asupra legislației internaționale. Aceste estimări au favorizat dezvoltarea conceptului de „știință stabilită” – o idee pe care unii o consideră absurdă și anti-științifică – și au remodelat guvernarea corporativă, contribuind la segregarea socială și ideologică.

Interesele financiare reprezintă un motiv esențial pentru menținerea susținerii acestui scenariu, care este acum contestat. De exemplu, industria de verificare a faptelor absorb anual sume considerabile din bugetele publice, având rolul de a proteja populația de „dezinformările climatice” și de a apăra structurile birocratice ce au promovat acest model rigid în fața criticilor. Astfel, pierderea acestor resurse financiare ar reprezenta un risc considerabil pentru cei implicați.

Pe de altă parte, „cordonul sanitar” și „scutul democratic” european au fost implementate pentru a proteja opinia publică de influențele venite dinspre „conspiraționiști” și „negaționiști climatici”, care sunt adesea considerați opozanți ai birocrației europene. Măsurile de acest tip au fost văzute ca instrumente eficiente pentru controlul discursului public.

În esență, politicile climatice bazate pe acest scenariu extremist au fost interpretate de analiști ca o strategie globală pentru transferul nejustificat de resurse și putere de la societate către o elită neo-feudală, care participă la conferințele climatice folosind avioane private și iahturi. Critica acestei strategii a fost adesea denumită „teorie a conspirației”, dar acum aceasta este considerată o realitate.

Ideile promovate de personalități precum Bill Gates, Greta Thunberg sau Klaus Schwab, recunoscute ca figuri centrale, nu au fost întotdeauna susținute corect. Metodele de reducere a temperaturilor, cum ar fi utilizarea de praf de cretă pentru a ecraniza soarele sau injectarea chimicalelor în stratosferă, au fost denunțate ca fiind pseudoștiință și metode nerealiste, supuse unor critici severe.

Raportul recent al ScenarioMIP nu este doar o simplă ajustare sau o îmbunătățire a comunicării. Este, de fapt, o dovadă a comportamentului problematic și ideologic ce subminează și mai mult încrederea publicului în știință și în politicile publice, deja afectate de măsurile adoptate în timpul pandemiei.

Scenariile climatice extreme au fost integrate profund în evaluările naționale de impact climatic. Aceste estimări au fost acceptate fără ezitare de „Occidentul Colectiv”, spre deosebire de țări ca Rusia, China sau India. Proiecțiile au influențat teste de stres pentru bănci, iar acest scenariu extrem a fost aplicat în politicile de creditare „verde” și, de asemenea, în documentele Băncii Mondiale, FMI și în politicile Uniunii Europene.

Taxele pe amprenta de carbon, schemele de tranzacționare a emisiilor (ETS) și mecanismele de ajustare la frontieră pentru carbon (CBAM), împreună cu reglementările ecologice, au fost justificate prin riscurile nerealiste previzionate de acest scenariu extremist, care acum este considerat improbabil. O mare parte din costurile economice, inclusiv prețurile ridicate la energie, majorările de taxe și impozite, și pierderile de competitivitate ale industriei europene, au fost rezultatul acestui scenariu supraestimat.

Această situație a fost percepută ca o „minciună nobilă”, o exagerare sistemică ce a generat pierderi semnificative de resurse și locuri de muncă. Criticii acestor abordări au fost adesea stigmatizați și sancționați sever, iar această tendință afectează grav nivelul de încredere în instituții.

Studii științifice riguroase au arătat anul trecut că proiecția extremă a IPCC a fost supra-utilizată și imposibil de susținut, dar aceste cercetări au fost etichetate ca „negare a schimbării climatice” sau „dezinformare”.

Intervențiile neo-feudalilor care controlează platformele online, sub auspiciul legii Digital Services Act, au dus la intensificarea cenzurii sub pretextul „moderării” conținutului considerat periculos. O mulțime de studii și voci critice au fost eliminate, etichetate ca aducătoare de riscuri sistemice.

Aceasta nu este o dezbatere științifică; este o formă de control instituțional menită să protejeze un anumit discurs. Progresele științifice se realizează prin contestare, nu prin suprimarea criticii. Colaborarea dintre autorități și platformele majore pentru a marginaliza criticii legitimi transmite un mesaj clar: „consensul” asociat cu o narațiune extremă primează asupra adevărului actualizat.

Aceste acțiuni nu doar erodează, ci distrug complet încrederea în știință și în politicile publice. Procesul științific ar trebui să fie adaptabil și nu rigid.

Evenimentele din domeniul climatic și din gestionarea pandemiei subliniază, în special prin sancționarea criticilor, faptul că și procesul științific poate fi influențat de presiuni politice, ca urmare a finanțării sau impunerilor instituționale. Când „știința stabilită” se dovedește eronată, iar cei care au avertizat devreme sunt penalizați, publicul ajunge să fie sceptic față de viitoarele „urgențe” prezentate ca fiind indiscutabile.

Autoritățile, inclusiv guvernele, Uniunea Europeană și băncile centrale, au folosit proiecții extreme pentru a justifica politici costisitoare. Când aceste politici rămân active chiar și după ce fundamentul lor se prăbușește, am căzut într-o ideologie dăunătoare, pierzând oportunitatea de a gestiona riscurile realiste.

Propaganda și platformele online complică și mai mult situația. Oamenii sunt expuși unui discurs unilateral și restricționat, mai degrabă decât unei dezbateri libere.

Rezultatul? Polarizare socială și deteriorarea încrederii generale în instituții.

Abordările climatice au fost utilizate în scopuri politice și au fost protejate de critici, provocând daune ireparabile credibilității.

Totuși, este esențial de reținut că un scepticism rațional față de narațiunile oficiale nu înseamnă „conspiraționism”. Este un ingredient necesar pentru o democrație sănătoasă și o știință mai riguroasă.

Sursa foto: Ziarul Bursa